The game is on. Heat s-a distanțat în fruntea Estului, în timp ce Pacers continuă căderea accelerată

The game is on. Heat s-a distanțat în fruntea Estului, în timp ce Pacers continuă căderea accelerată
  • Publicat:
  • Actualizat:

Miami Heat și-a confirmat supremația în Est, distanțându-se în fruntea Conferinței, după ce a câștigat aseară cu 102-91 meciul cu New York Knicks

  • Heat (53-23) are un meci în fața lui Pacers (53-25), contra căreia joacă sâmbătă, pe teren propriu
  • Pacers e în cădere liberă, pierzând neașteptat încă un meci, în fața lui Hawks. În prima repriză, Indiana a marcat doar 23 de puncte, record negativ în istoria echipei
  • Los Angeles Clippers speră la locul 2 în Vest. Californienii sunt la o singură victorie de Thunder, cu care au meci direct joi



Starul lui Knicks, Melo Anthony, vede cum drumul spre play-off al echipei sale e tot mai dificil

Ce revenire spectaculoasă pe primul loc din Est a avut Miami Heat în acest sfârșit de sezon. În ciuda unor sincope surprinzătoare, Heat a accelerat exact cât a avut nevoie pentru a urca pe primul loc în Conferință pe finalul sezonului. Ultimul exemplu? Aseară, contra lui New York Knicks pe teren propriu! A fost o victorie muncită de Heat în fața unui adversar care a dat totul pentru a reuși victoria, având în vedere lupta pe care o duce cu Atlanta Hawks pentru ultimul loc în play-off. Dar în ciuda unui meci fantastic făcut de J.R. Smith (32 de puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții), Knicks a fost nevoită să se recunoască învinsă, scor 102-91. Principalul responsabil pentru victoria lui Heat?  Cine altul decât LeBron James. Superstarul lui Heat a reușit un nou meci excelent, cu 38 de puncte, 5 recuperări și 6 pase decisive, fiind de neoprit de către defensiva lui Knicks. Însă marea problemă a lui Knicks a fost Carmelo Anthony. Resimțind dureri la genunchi, Melo nu a încercat nicio aruncare în ultimul sfert, terminând meciul cu doar 13 puncte. Asta în timp ce Smith a doborât recordul în NBA pentru cele mai multe aruncări de trei puncte încercate de un jucător într-un singur meci, cu 22, 10 venind doar în ultimul sfert! N-a mai contat însă! Heat a câștigat clar și e pe primul loc, cu 53 de victorii și 23 de eșecuri în acest sezon. Și un meci direct cu Indiana Pacers (53-25) sâmbata viitoare. În schimb, Knicks (33-45) e deja la două victorii în spatele Atlantei Hawks (34-42) în lupta pentru locul 8.


Paul George nu a marcat decât 18 puncte în eșecul lui Pacers de aseară cu Atlanta Hawks

Încă un meci slab al lui Pacers

A fost o duminică interesantă în NBA, mai ales că Heat și Pacers, de o parte, Hawks și Knicks, de cealaltă parte, echipele care mai au încă miză în acest final de sezon în Est, au jucat în cruce. Dacă Heat, favorita, s-a impus în meciul cu Knicks, Pacers a dovedit încă o dată că forma care a caracterizat-o în prima jumătate a sezonului s-a evaporat, cedând surprinzător cu Hawks, scor 88-107. De fapt, Pacers a evoluat exact în stilu-i caracteristic din ultima lună: un atac inofensiv și o defensivă, principala armă a echipei, care nu pare să mai știe cum să își blocheze adversarii. Și, mai mult, antrenorul Frank Vogel l-a ținut pe bancă pe pivotul Roy Hibbert, unul dintre cei mai buni apărători ai echipei, pentru a-l odihni. Pe bancă, Hibbert părea neinteresat și deloc concentrat la ceea ce se întâmplă în teren. Și așa au părut și jucătorii lui Pacers. În prima repriză, aceștia nu au marcat decât 23 de puncte, cel mai slab start de meci din istoria echipei. Iar Pacers nu a putut să doboare recordul pentru cel mai bun sezon pe teren propriu, cedând al șaselea meci din acest sezon în „Bankers Life Fieldhouse”. Recordul fusese stabilit în 2000, cu doar cinci eșecuri. Însă calculele ESPN arată, totuși, că există motive de bucurie pentru Pacers. Potrivit calculelor analiștilor, Pacers ar avea o șansă de 33% să câștige Estul în acest sezon. Cu acest joc însă, șansele sunt mimime.


Kevin Durant a marcat din nou peste 25 de puncte, dar nu a putut evita eșecul echipei sale pe terenul lui Phoenix Suns

Durant, al 41-lea meci cu cel puțin 25 de puncte marcate

Al 41-lea meci consecutiv cu peste 25 de puncte marcate pentru Kevin Durant, o reușită care a doborât performanța de 40 de partide a lui Michael Jordan, nu a fost unul victorios pentru Oklahoma City Thunder, care a pierdut aseară, scor 115-122, pe terenul lui Phoenix Suns. Asta deși Durant a încheiat partida cu 38 de puncte și 11 recuperări! Însă defensiva fostului lider din Vest a fost din nou punctul slab. Suns a făcut ce a vrut în atac, iar Goran Dragic (26 de puncte, 5 pase decisive) și Paul Tucker (22 de puncte, 7 recuperări, 3 pase decisive) au fost cei mai buni oameni ai lui Suns (46-31), echipă care a profitat de eșecul lui Memphis Grizzlies la San Antonio Spurs și a urcat pe locul 8 în Vest, cu un avantaj de o victorie față de „urși”. În schimb, Thunder (55-21) mai are doar șanse teoretice la primul loc în Vest, care pare acontat deja de San Antonio (60-17). Oklahoma rămâne însă cu consolarea că Durant, care are o medie de 35 de puncte pe meci în 2014, o poate salva în play-off, depășind seria de 46 de meciuri cu minimum 25 de puncte marcate a lui Oscar Robertson din 1961.


Cuplul Paul-Blake Griffin a fost din nou decisiv pentru Clippers, care ar putea urca, surprinzător, pe locul 2 în Vest

Clippers visează la locul 2

Los Angeles Clippers n-a mai câștigat derby-ul cu Lakers cu 48 sau 36 de puncte, așa cum a făcut-o în primele dueluri din acest campionat. Însă Clippers s-a distrat din nou cu adversara din LA, reușind să se impună aseară cu 120-97, după un meci în care nu a forțat mai deloc. „Nu înseamnă prea mult pentru noi, ne gândim la play-off”, a declarat Blake Griffin, care a terminat partida de aseară cu 23 de puncte, 7 recuperări și 5 pase decisive, o linie statistică asemănătoare cu cea a celuilalt superstar al lui Clippers, Chris Paul (23 de puncte, 4 recuperări, 6 pase decisive). A fost o victorie care le permite celor de la Clippers (55-23) să spere chiar la locul 2 din Vest, având în vedere că se află la doar o victorie în spatele lui Thunder (55-21). Iar pentru cele două echipe urmează meciul direct  de joi, din „Staples Center”.

Alte rezultate înregistrate azi-noapte în NBA

Sacramento Kings – Dallas Mavericks 91-93
Golden State Warriors – Utah Jazz 130-102
Portland Trail Blazers – New Orleans Pelicans 100-94
Houston Rockets – Denver Nuggets 130-125 (după o repriză de prelungiri)
San Antonio Spurs – Memphis Grizzlies 112-92

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas şi jumătate în Giuleşti”
El este primul transfer făcut de Rapid în această iarnă! Jucătorul semnează cu echipa lui Şumudică: ”E cu un pas…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
EXIT POLL PREZIDENŢIALE 2024. Avem cifrele de la ora 14.00, surpriză TOTALĂ, doar unele sondaje au anticipat această finală
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×